Pledoarie pentru o lume fara bani, fara valori de schimb

De mii de ani si de mici copii am fost obisnuiti sa credem ca banul este elementul care tine laolalta societatea umana.
Ca este indispensabil si indubitabil.

Se spune ca rostul banului este acela de a rasplati in mod just volumul si valoarea muncii fiecarui om.
Dar cind munca este rasplatita prin altceva decit prin ea insasi, aceasta este corupta, instrainata de sensul ei real. Ea nu mai poate fi numita “munca” -activitate a fiintei umane prin care aceasta propaseste si isi asigura necesitatile materiale si spirituale, folosindu-si abilitatile, educatia si cultura cu care a fost inzestrat de la natura si de la societate-, ci sursa de venit brut. Sau, mai exact, sursa de profit, de avantaje(fata de altii şi altele, desigur), prin exploatarea nevoilor umane. Cu alte cuvinte, munca nu mai e ceva serios, ci un joc –e drept, pe viata si pe moarte- de pe urma caruia poti cistiga sau poti pierde. Ori, ce munca in ce lume e aceea, si cum de s-a ajuns si se accepta o asemenea situatie in care omul poate pierde de pe urma muncii sale, oricat de corecta ar fi aceasta(doar pentru ca nu se descurca, sau nu este un pradator suficient de abil in jungla financiara)?
Se afirma ca aceasta instrainare si abrutizare(munca devenind o manifestare a instinctului primar -acela de a aduna, si de a minca pentru a nu fi mincat) e necesara pentru asigurarea, prin intermediul banilor, a altor nevoi(pe care cineva nu si le poate asigura individual). Dar, dupa cum s-a spus mai sus, munca fiind deja o rasplata si o valoare prin ea insasi(cu valoare absoluta, nu de schimb), care exista pentru beneficiul si edificiul unei societati, produsele si resursele nu sunt monopolizate, ci comunicate. Comunicate direct, nu traduse, adica tradate in valori monetare, pentru ca un produs de o anumita natura este intraductibil si neconvertibil. Banul e o forma viciata de comunicare, care deformeaza sufletul omului; asa cum sentimentele, gandurile, vorbele omului nu pot fi puse in bani, nici munca nu poate fi pusa in bani. Munca e o forma de comunicare directa. Cind accesul la resurse devine comun, in virtutea necesitatilor generale si speciale(stabilite democratic), mijlocirea si alterarea monetara a bunurilor este inutila si eliminata.
Se consideră că prin existenţa monedei, relaţiile şi schimburile economice sunt mult simplificate. Dar această simplificare înseamnă că relaţiile dintre oameni sunt, deasemenea, superficializate. Este simplificat şi minimalizat un sistem bio-eco-social care este foarte complex prin natura lui. Iar prin acestă simplificare este simplificată şi redusă şi fiinţa umană, modul de a gândi şi simţi al acesteia. Capacitatea fiinţei umane de a înţelege, trăi şi valoriza lumea este atrofiată şi redusă la modul simplist şi superficial al producţiei şi valorii monetare. Însăşi faptul că omului de azi îi este foarte dificil, chiar imposibil, să conceapă un sistem socio-economic fără bani, arată modul simplificat şi atrofiat în care omul concepe lumea în care trăieşte.
Deasemenea, faptul că prin ban sunt simplificate posibilităţile de schimb dintre diverşi parteneri economici, înseamnă că sunt simplificate şi posibilităţile şi metodele de a manipula, fura(sustrage), într-un cuvânt falsifica acest sistem economic. Iar asta e tocmai ceea ce se întâmplă. Această falsificare este practicată tocmai de către cei care au ca scop acumularea masivă şi chiar necondiţionată a banului (afacerişti, speculanţi, investitori), nu de către cei care doresc să aibă un sistem simplu de schimb al produselor şi valorilor lor. Iar pentru că speculanţii de capital financiar sunt şi cei care acumulează cele mai multe fonduri, aceştia sunt şi cei care ajung să controleze întreg sistemul social-economic-politic, pentru că acesta funcţionează pe bază de bani. Un cerc vicios care, de fapt, aşa a fost gândit să funţioneze de la bun început în cetăţile şi imperiile în care liderii politici şi militari şi-au bătut monede.
Argumentul capitalist este acela ca reducerea economiei umane(si a omului) la valoarea monetara este un stimul pentru productie si pentru progres. Pentru ca in afara unui sistem monetar, prin acces liber la toate produsele necesare si dorite, s-ar limita numarul celor care produc bunurile. Dar e de la sine inteles de catre orice om(mai ales cind acesta hotaraste sa renunte la piedica banilor) ca produsele nu vor fi posibile fara implicarea unanima sau majoritara a celor care le doresc, in aceasta economie libera. Nu mai e nevoie sa spunem ca acest aspect tine si de o simpla forma de judecata etica si de o atitudine civica, generata prin educatie, a oricarei fiinte sociale. Iar “progresul” care se spune ca este stimulat prin ban(capital financiar), nu e decit unul bazat pe consum, pentru ca productia de bani presupune existenta unor bunuri materiale care exista pentru a fi consumate, indiferent daca e sau nu e nevoie de ele(chiar daca depasesc cererea -pentru anumite zone, desigur-, asa cum se intampla adesea), sau daca oamenii au sau nu acces la ele(si nu au acces la ele, pentru ca financiarul si capitalul se rezuma la a avea si lua, nu la a oferi), indiferent daca sunt vitale sau nu(daca aduc sau nu beneficii omului). Astfel, progresul nu e decit un cerc vicios care intretine consumul si este intretinut de consum. Indemnul este: Consuma pentru a progresa, progreseaza pentru a consuma! Fara a stii si fara a avea control in privinta fiintei si a necesitatilor tale reale. In felul acesta consumul devine un scop in sine care inlocuieste valoarea si scopul real al muncii.
Faptul ca traim intr-o lume in care producatorii si supermagazinele arunca cantitati importante de alimente alterate, expirate sau necumpărate, este dovada clara ca banul(capitalul financiar) abuzeaza si distruge natura, si infometeaza oamenii.
Fara acest asa numit “progres”, omul si societatea nu ar pierde nimic, ci ar cistiga posibilitatea de a-si cunoaste si analiza mai profund necesitatile si posibilitatile reale ale sale si ale lumii in care traieste.