Dincolo de dreapta şi de stânga. Un manifest postpolitic / Beyond right and left. A postpolitical manifest

ro/en

Dincolo de dreapta şi de stânga politice este corpul însuşi. Corpul apolitic. Corpul integral. Corpul ecologic.

Ceea ce face ca ideile şi practicile politice de stânga şi de dreapta să fie depăşite şi vicioase/viciate (cu precădere în vremea actuală) e faptul că, în esenţă, nu e nici o diferenţă între cele două. Atât capitalismul cât şi comunismul(sau socialismul) au în vedere creşterea, dezvoltarea, progresul economic şi asigurarea prosperităţii societăţii, doar că în capitalism aceasta se face prin menţinerea unor diferenţe de grad al prosperităţii (şi puterii), iar în comunism prin menţinerea unui nivel egal de bunăstare (şi de putere). În capitalism (pe baza ideii de diferenţă sau valoare personală) este asigurat dreptul unora de a dispune de mai multe/bune bunuri, iar în comunism (pe baza ideii de identitate şi valoare umană) este asigurat dreptul tuturor de a dispune de aceleaşi bunuri ca ceilaţi (pe de altă parte, respingerea comunistă a discrepanţelor dintre calitatea vieţii celor avuţi şi a celor simpli e justificată din punct de vedere uman, tocmai pentru că dezumanizează sistemul economic şi al producţiei de valori, într-unul al producţiei de capital şi al diferenţelor sociale-umane). Dar nici capitalismul nici comunismul nu presupun că ar trebui sau că e firesc să existe indivizi care să fie săraci sau lipsiţi de demnitate şi de drepturi. (este absurd a crede că un capitalist consideră că munca şi valoarea umană nu trebuie respectată, ca şi a crede că un comunist consideră că omul trebuie să fie privat de bunurile şi realizările societăţii). Sărăcia din ţările capitaliste are aceeaşi cauză cu cea din ţările comuniste: elementul uman. Imperfecţiunea şi instabilitatea sa. Opoziţia acestuia faţă de normele şi principiile sociale şi umane. Adică lăcomia -sau corupţia- unor indivizi sau grupuri, care conduce la un sistem disfuncţional. Un capitalism sau comunism în care există privare de bunuri şi drepturi sunt un capitalism sau comunism false.
Iar acest element uman este chiar problema centrală a ambelor sisteme. Pentru că elementul uman, care corupe acest sistem, presupune şi ideea de antropocentrism şi de egocentrism. Ideea (şi practica) după care omul (din perspectivă socială) şi individul (din perspectivă personală) sunt în centrul universului, al naturii, al vieţii, al societăţii; că totul e pentru propria bunăstare şi creştere, că totul i se cuvine în virtutea propriei lui puteri, supremaţii, importanţe şi existenţe; că aspiraţiile sale au valoare absolută, iar universul, viaţa şi societatea există pentru a i le satisface. O societate a cărei funcţie e satisfacţia absolută, imediată şi de drept a tuturor posibilităţilor umane şi personale (iar omul -creativ fiind- excelează în descoperirea şi materializarea unei game nelimitate de posibilităţi, de la mâncăruri, haine, restaurante, hoteluri şi maşini de lux, pînă la vacanţe, locuinţe selecte şi achiziţii de artă - toate pentru a pune tot omul într-o valoare cât mai adevărată). 
Atât capitalismul cât şi comunismul nu au în vedere altceva decât această creştere a satisfacţiei antropocentrice. Şi, indiferent dacă sunt de stânga sau de dreapta, această dimensiune antropocen(tr)ică a progresului social le face să fie identice şi le face pe ambele să fie la fel de eronate, de nefondate. Ceea ce urmăresc aceste sisteme e ceea ce duce la prăbuşirea lor şi a omului. Pentru că, odată cu stabilirea omului în centrul sistemului natural, omul e aruncat în afara acestuia.
Antropocentrismul, departe de a valoriza omul, e în contradicţie cu umanitatea şi cu natura umană; este antiumanism, pentru că e o diferenţă între a fi "-centric" şi a fi uman/omenesc. Centrismul e o chestiune şi un exerciţiu de putere; este iraţional/nerezonabil şi indistinct faţă de exerciţiul de putere al altor animale care sunt conduse de instinct. Pe când umanismul e rezonabil; acesta recunoaşte fiinţa umană ca ceea ce este cu adevărat, ca o fiinţă intelectivă, raţională şi etică, plasând-o ca atare în lume, nu în centrul ei. În acelaşi fel în care nu există niciun om deasupra sau mai important decât alţi oameni, oamenii nu sunt mai importanţi decât restul naturii, nu au un loc central, ci au un loc particular, specific, conform naturii lor umane. Nu trăiesc în conflict sau în competiţie, ci în conştiinţă cu lumea înconjurătoare. Dar când abilităţile speciale/specifice ale omului sunt supuse instinctelor şi dominate de acestea, oamenii acţionează dintr-o poziţie de putere, nu dintr-una raţională sau etică. Atunci, umanismul devine antropocentrism, şi aceasta e ceea ce fac şi capitalismul şi comunismul; transformarea naturii într-un teritoriu uman, alienându-se, astfel, pe sine, pierzându-şi locul în natură, şi însuşi locul naturii (locul natural), în loc să o recunoască ca fiind corpul său, şi să fie conştiinţa ei. Omul antropocentric e omul politic.
Actuala criză ecologică globală e o consecinţă şi o imagine a acestui om politic şi a acestor sisteme de dreapta-stânga eşuate şi eronate în esenţa lor. Omul nu este şi nu poate fi menţinut în natură în virtutea acestor sisteme economice şi politice, ci pentru că e parte dintr-un sistem mai vast şi mai complex, nu atât social şi politic, cât eco-sistemic. Eroarea umană, ego-centrică, e perpetuată prin aceste ideologii politice şi îi periclitează existenţa, şi doar depăşirea acestora pentru un sistem eco-centric, un eco-sistem, a- sau meta-politic, îi poate asigura evoluţia, prosperitatea şi demnitatea, împreună cu a celorlalte milioane de specii şi de sisteme care se întrepătrund şi care au creat şi recreat -după norme şi legi anterioare şi exterioare "omului"- acest sistem potrivit omului. Omul nu e singurul din sistem, iar pentru a-şi menţine locul şi viaţa în acesta, trebuie să se externalizeze, să trăiască dincolo de marginile politicilor sale.
Ceea ce îl face pe om mai special -sau măreţ- în comparaţie cu alte vietăţi, este capacitatea sa de a-şi vedea lipsa de importanţă, nimicnicia, fragilitatea, limitarea, atât prin raportare la imensitatea spaţio-temporală a cosmosului, cât şi prin recunoaşterea câmpului îngust al cunoaşterii sale, în comparaţie cu câmpul din ce în ce mai larg al necunoscutelor care îl înconjoară. Puterea lui de a cunoaşte e şi una de a recunoaşte slăbiciunea şi limita; una care îl deschide în faţa infinităţii şi a necuprinsului. Iar dacă omul îşi poate vedea nimicnicia, de ce ar considera el că este mai presus şi mai important decât orice altă vietate din orice mediu?
În eco-sistem, capacitatea omului şi a societăţii de a-şi asigura progresul şi creşterea naturală şi culturală este reorientată şi reinvestită în afara contextului şi logicii umane, şi reformulată după principii bio-eco-geo-socio-logice, particulare fiecărei zone globale. În acest plan sunt incluse (adică recunoscute) toate structurile vii şi nevii în proximitatea şi în raza cărora omul convieţuieşte. Sistemele de convieţuire, evoluţie şi concreştere pot fi pe atât de diferite şi de condiţionate, după câte tipuri eco-sistemice şi condiţii specifice de mediu există. Omul va gândi şi simţi nu doar prin prisma valorilor culturale locale sau universale umane, ci şi prin recunoaşterea şi integrarea în valorile -şi a valorilor- entităţilor vii şi nevii înconjurătoare. Aceste valori sunt recunoscute ca structuri şi evoluţii ale legilor vieţii şi ale cosmosului, legi care susţin existenţa omului însuşi. Omul poate interveni şi schimba evoluţia eco-sistemului, dar fără a periclita bunăstarea şi dezvoltarea acestuia. Dacă omul este incompatibil cu un sistem fragil, va trebui să interacţioneze cât mai puţin. Dacă nu poate interveni în conservarea şi fortificarea acestuia, va trebui să se reorienteze spre alt sistem.
Omul nu îşi mai poate alege locul şi modul de convieţuire într-un ecosistem, ci trebuie să corespundă cu cerinţele şi provocările sistemului. Pentru aceasta (la fel ca într-un sistem social) el trebuie să găsească moduri de comunicare prin care să se integreze, conecteze la sistem şi să conecteze sistemul la modul său de a fi. Unele ecotipuri pot respinge omul (precum adâncurile oceanelor, zonele foarte reci, unele jungle sau deşerturi) - iar cu acestea colaborarea -sau ecosinteza- va fi de la distanţă (ştiinţifică sau turistică), dar altele pot avea nişe speciale, potrivite omului. Între aceste două situaţii vor fi acelea în care omul va colabora ecosintetic în diverse grade şi moduri.
Scopul omului nu va mai fi asigurarea bunăstării societăţii sau a individului, ci integrarea cât mai favorabilă şi comunicarea dintre tipul uman şi ecotip, astfel încât viaţa să-şi continue procesul şi progresul după legi proprii şi să se constituie într-o experienţă ecosintetică la care participă omul şi fiinţele din jur.
Această integrare nu e întotdeauna cea mai favorabilă omului. Uneori poate fi necesar să-şi limiteze prezenţa, ca populaţie sau ca mod de a popula. Limitare care ar sta la baza însăşi a modurilor de organizare a diferitelor grupuri şi societăţi. Dealtfel, întreg acest mod de existenţă eco-sintetic se va baza pe existenţa unor limite ale acţiunii umane, în cadrul cărora se vor constitui normele şi legile sociale. Omul va respecta şi asigura mediului său (natural şi social) toate necesităţile şi drepturile existenţiale ale acestora (similar unei abordări de stânga), iar, pe de altă parte, omul este şi o entitate responsabilă, "antreprenorială" a sistemului, prin capacităţile sale cognitive, ştiinţifice, etice, având ca obiectiv consolidarea şi dezvoltarea întregului sistem, în vederea propriei consolidări (similar unei abordări de dreapta). Omul întreprinde, e parte din, şi e responsabil pentru un proces cuntinuu şi complex de terraformare.
Nu trebuie să existe nici o diferenţă între existenţa, bunăstarea şi prosperitatea omului şi cea a mediului lui; de aceea va trebui ca acestea să evolueze în paralel. Orice acţiune a omului, în vederea bunăstării sale, va trebui să aibă un efect similar şi în mediul său. Omul îşi va îmbogăţi natura, totodată îmbogăţind natura din jur, lăsând-o mai bună decât a fost.

______________________________________________

Beyond the political right and left is the body itself. The apolitical body. The whole body. The ecological body.

What makes the left and right policies and practices to be outdated and vicious (especially in the present time) is that there is essentially no difference between the two. Both capitalism and socialism (or communism) aim at the growth, development, economic progress and the prosperity of society, but in capitalism this is done by maintaining differences in the degree of prosperity (and power), and in communism by maintaining a level of equal welfare (and power). In capitalism (based on the idea of ​​difference or personal value) the right of some to have more/better goods is ensured, and in communism (based on the idea of ​​identity and human value) the right of everyone to have the same goods as others. (On the other hand, the communist rejection of the discrepancies between the quality of life of the wealthy and the poor is justified from the human point of view, precisely because it dehumanizes the economic system and the production of values, in one of production of capital and of social-human differences). But neither capitalism nor communism imply that it should or that it is natural to have individuals who are poor or lacking in dignity and rights. (It is absurd to think that a capitalist thinks that work and human value must not be respected, as well as believing that a communist believes that man must be deprived of the goods and achievements of society). Poverty in the capitalist countries has the same cause as in the communist countries: the human element; its imperfection and instability. His opposition to social and human norms and principles. That is, greed - or corruption - of individuals or groups that lead to a dysfunctional system. A capitalism or communism in which there is a deprivation of goods and rights is a false capitalism or communism.

And this human element is the central issue of both systems. Because the human element that corrupts this system, also implies the idea of ​​anthropocentrism and egocentrism. The idea (and practice) that man (from a social perspective) and the individual (from a personal perspective) are at the center of the universe, of nature, of life, of society; that everything is for his own well-being and growth, that he deserve everything by the virtue of his own power, supremacy and importance; that his aspirations are of absolute value, and the universe, life and society exist to satisfy them. A society whose function is the absolute, immediate and lawful satisfaction of all human and personal possibilities.

Both capitalism and communism aim only at this increase in anthropocentric and anthropocenic satisfaction. And, whether left or right, these anthropocen(tr)ic dimensions of social progress make them identical and make both of them equally erroneous, unfounded. What these systems seek is what lead to their and to man's collapse. Because with the establishment of man in the center of the natural system, man is thrown out of it.
Anthropocentrism, far from valuing the human, is in contradiction with humanity and with human nature; it is antihumanism, because there is a difference between being "-centric" and being human/humane. Centrism is a matter and an exercise of power; it is unreasonable and indistinct from the exercises of power of other animals driven by instinct. While humanism is reasonable; it recognizes the human being for what it really is, as an intellectual, rational and ethical being, placing it as such in the world, not in the center of it. In the same way there is no human above or more important than other humans, humans are not more important then the rest of the nature, they don't have a central place, but they have a particular, specific place, according to their human nature. They don't live in conflict, but in consciousness with the surrounding world. But when the human special/specific abilities are submitted to and dominated by the instincts, humans act from a position of power, not of reason or ethics. Then, humanism becomes anthropocentrism, and this is what both capitalism and communism are doing; it is all about transforming nature in a human territory, thus alienating himself, losing his place in nature and the very place of nature, instead of acknowledging it as its body and being its consciousness. The anthropocentric man is the political man.

The current global ecological crisis is a consequence and an image of this political man and of these left-right and failed systems that are flawed in their essence. Man is not and can not be maintained in nature by virtue of these economic and political systems, but because it is part of a wider and more complex system, not social and political, but ecosystemic. The human, ego-centric error, is perpetuated by these political ideologies and jeopardizes its existence, and only by overcoming them for an ecocentric system, an eco-system, a- or meta-political, can ensure its evolution, prosperity and dignity, together with the other millions of species and systems that interpenetrate and which created and recreated -according to rules and laws previous and exterior to those of man- this system suitable to man. Man is not the only one in the system, and, in order to maintain his place and life in it, he must externalize himself and live beyond the edges of his policies.

What makes man more special - or magnificent - compared to other creatures, is his ability to see his lack of importance, his nothingness, fragility, limitation, both in terms of his relation with the cosmic space-time immensity, and by the recognition of the narrow field of knowledge, in comparison with the growing field of the unknown that surround him. His power of knowing is also one of recognizing weakness and limitation; one that opens him to infinity and boundlessness. And if man can see his nothingness, why would he consider himself to be more important and more important than any other living in any environment?

In the ecosystem, the ability of man and society to secure their progress and natural and cultural growth is reoriented and reinvested outside human context and logic, and reformulated according to bio-eco-geo-socio-logical principles, particular to each global area . In this plan are included (ie acknowledged) all living and non-living structures in the vicinity and within the range of which it coexists. The systems of coexistence, evolution and concretization(accretion) may be as different and conditional, as how many eco-systemic types and specific environmental conditions exist. Man will think and feel not only from the point of view of local or universal human cultural values, but also through the recognition and integration into the values ​​and of the values ​​of the surrounding living and non living entities. These values ​​are recognized as structures and evolutions of the laws of life and of the cosmos, laws that support its very existence. Man can intervene and change the evolution of the eco-system, but without endangering its well-being and development. If man is incompatible with a fragile system, he will have to interact as little as possible. If it can not intervene in preserving and fortifying it, it will have to reorient itself to another system.

Man can no longer choose the place and the way of coexistence in an ecosystem, but must correspond to the requirements and challenges of the system. For this (like in a social system), he has to find ways of communication to integrate, connect to the system and connect the system to his or her way of being. Some ecotypes may reject a man (such as ocean depths, very cold areas, some jungles or deserts) - and with them the collaboration - or ecosynthesis - will be remote (scientific or touristic), but others may have special niches suitable for man. Between these two situations will be those in which man will ecosynthetically collaborate in various degrees and ways.

The aim of man will no longer be to ensure the welfare of society or the individual, but to integrate as well as the communication between the human type and the ecotype, so that life can continue its process and progress according to its own laws, and constitute in an ecosynthetic experience in which man and the surrounding beings participates.

This integration is not always the most favorable to man. Sometimes it may be necessary to limit its presence as a population or as a way of populating. Limitations that underlie the very ways of organizing different groups and societies. In fact, this whole way of eco-synthetic existence will be based on the existence of limits of human action, in which social norms and laws will be established. Man will respect and provide his (natural and social) environment with all their existential needs and rights (similar to a left approach), and man is also a responsible, "entrepreneurial" entity of the system through its cognitive, scientific and ethical capabilities, with the aim of strengthening and developing the whole system, in order to consolidate itself (similar to a right approach). Man undertakes, is part of, and is responsible for a complex and continuous terraforming process.

There must be no difference between the existence, well-being and prosperity of man and of his environment; so they will need to evolve in parallel. Any action of man for his welfare will have to have a similar effect in his own environment. Man will enrich his nature, enriching the surrounding nature, leaving it better than it was.