niciodată omul nu-şi va vedea locul său fragil, nu se va integra în universul şi în societatea în care trăieşte, dacă nu va aprecia prostia/ignoranţa la fel de mult ca inteligenţa. pentru că inteligenţa / mişcările inteligente nu sunt decât s/clipiri într-un câmp vast de necunoaştere, sclipiri care se sting aproape instantaneu, ca nişte drumuri înfundate sau care se termină la marginea abisului; inteligenţe contrazise de propria limitare, stinse pentru că sunt alimentate de propria ignoranţă. stinse pentru că nu se nasc atât din acest câmp al necunoscutului, cât se nasc din teamă. teama de necunoscut. ştiinţa umană e o luptă titanică pe marginea unui abis necuprinzător. ştiinţa umană este un produs al fricii, de aceea rezultatele ştiintei au condus la războaie devastatoare, la inegalităţi economice şi sociale, la exterminări de specii şi la dezastre ecologice. şi poate că va duce chiar la exterminarea omului.
s-ar putea spune că inteligenţa / inteligenţa ştiinţifică a adus şi beneficii omenirii: mai multă hrană, mai puţine boli (chiar dacă asta nu înseamnă mai multă sănătate), creştere demografică. dar -pe lângă faptul că această creştere demografică e parte din dezastrul ecologic şi economic global- beneficiile pe care le-a adus ştiinţa medicală -una dintre cele mai importante ştiinţe, tinând cont că e cea mai aproape de nevoile de bază ale omului- sunt adesea îndoielnice şi străine de omul însuşi, de lumea în care trăieşte, de viaţa care îl înconjoară. au fost vremuri în care omenirea era devastată de epidemii, iar acest lucru încă e posibil şi probabil se va întâmpla tocmai pentru că ştiinţa a găsit o modalitate puternică şi verificată factual şi repetat (cerinţe ale ştiinţei) de a le contracara: antibioticele. nimic nu e mai străin de viaţă -de viaţa pe care omul încearcă să o protejeze- decât antibioticul. e calea cea mai scurtă dar şi cea mai distrugătoare de a pune stăpânire pe viaţă. prin antibiotic, omul trăieşte prin ceea ce e străin de natura lui, de viaţa lui, de legile vieţii. ceea ce arată că omul este antibiotic în ştiinţa lui. antibioticele, prin natura lor, slăbesc imunitatea. omul se apără slăbindu-şi sistemul de apărare. antibioticele protejează individul dar nu protejează specia, pentru că multe bacterii au dezvoltat rezistenţă la antibiotice, şi s-a arătat că alte antibiotice mai puternice ar fi periculoase pentru om. dezvoltând şi folosind antibiotice, omul şi-a pierdut imunitatea. ceea ce s-a dovedit a fi un fapt ştiinţific se dovedeşte acum a fi o eroare. deocamdată (pentru ca oamenii să supravieţuiască şi să continue să se înmulţească), una din cele mai bune alternative la antibiotice (cu mai puţine efecte secundare) sunt vaccinurile: o altă faptă ştiinţifică demonstrată şi verificată..
însă un fapt cert este că oamenii, ocupând din ce în ce mai mult mediul terestru -devenind o parte importantă a biomasei animale- au devenit şi devin din ce în ce mai mult mediul de infecţie, cultură şi dezvoltare al microbilor. un mediu cu atât mai fragil şi favorabil microbilor, cu cât este un mediu genetic omogen, al unei singure specii, deci fără posibilitatea (biodiversităţii planetare) de a lupta şi a se adapta din direcţii diferite, spre deosebire de bacterii şi viruşi, care sunt de specii foarte numeroare, venind din direcţii diferite şi care, fiind forme de viaţă mai simple, au o capacitate de transformare şi adaptare mai mare. cât timp există microbi, va exista mereu această infestare a mediului uman, pentru că însuşi omul a infestat diversitatea biosferei. iar microbii vor exista cât timp va exista viaţă, pentru că sunt la baza vieţii şi susţin funcţionarea tuturor ecosistemelor. preţul pe care omul trebuie să îl plătească pentru propria extindere s-ar putea să fie propria extincţie.
care ar fi soluţia? ce s-ar putea spune mai bine decât: nu ştiu. pentru că am fost învăţaţi să vedem lucrurile într-un anumit fel şi să răspundem la probleme şi întrebări în conformitate cu anumite reguli şi principii clare, logice, ştiinţifice, politice şi poate că tocmai în acest fel nu trebuie să răspundem. poate că trebuie să găsim şi alt fel de a ne conecta cu viaţa şi universul decât analizând intelectual. poate că ar trebui să fim mai simpi, precum microbii. pentru că simplitatea lasă loc schimbării. poate că soluţia pentru stoparea bolii şi a suferinţei oamenilor e, pur şi simplu, a nu mai produce boală şi suferinţă în rândul altor specii şi a nu mai lăsa loc bolii şi suferinţei să se manifeste în rândul oamenilor. a respecta diversitatea tuturor speciilor vii şi a tuturor oamenilor. boala şi suferinţa apare mai întâi acolo unde e săracie şi distrugere. pentru că sărăcia e inseparabilă de distrugere. iar într-o lume în care nimic nu e separat de altceva, suferinţa şi distrugerea se propagă pretutindeni. în trup şi în spirit. degeaba oamenii dintr-o ţară săracă sunt vaccinaţi, dacă acei oameni continuă să trăiască în sărăcie (poate campaniile de vaccinare în ţările sărace ale organizaţiilor mondiale ale sănătăţii sunt organizate nu atât pentru a salva vieţi umane, cât pentru a stopa focare de infecţie care ar putea răspândi boli în toată lumea), degeaba viaţa de pe Terra este exploatată în interesul omului, dacă Terra nu va mai putea susţine viaţa umană. şi cu cât interesul omului este mai susţinut, cu atât va fi mai greu de oprit atunci când va fi nevoie. chiar dacă va trebui oprit în însuşi interesul omului. pentru că nici măcar interesul omului nu poate opri interesul omului. omul devine ilogic, se contrazice pe el, se opune lui însuşi aşa cum se opune şi se transpune vieţii care îl înconjoară şi care îl susţine. poate tocmai pentru că logica interesului uman nu e cea corectă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu