A da bine

din cele mai vechi timpuri, omului i s-au furat drepturile, iar apoi i s-a spus că trebuie să plătească pentru a beneficia de acestea. cam aşa începe istoria şi civilizaţia. societatea umană este una care a funcţionat pe bază de jaf. jaful este energia, primul motor care i-a alimentat viaţa şi cultura. înainte de jaf nu era nimic. şi nu se putea nimic. nu erau nici drepturi. pentru că omul nu şi le cunoştea. drepturile au apărut odată cu contribuţia omului la suferinţa universală: prin cea pe care o dă şi prin cea pe care o primeşte. pentru că dacă omul are o putere mai mare de a jefui, are şi o putere mai mare de a suferi.

jaful e primul lucru pe care a putut să îl facă omul - ca şi alte animale (dar omul îl face cu mai mare putere şi pricepere). aşa cum primul lucru pe care îl face un copil este să jefuiască sânul mamei sale. chiar dacă mama i-l dă de bunăvoie, este un jaf, deoarece copilul nu ştie că i se dă, ci doar că i se cuvine. e cel mai inocent jaf, asemănător cu inocenţa jafurilor primilor oameni. o inocenţă care s-a transmis până la momentul actual, ca un nerv ascuns care animă voinţa şi specia umană. un nerv pe cât de primitiv, pe atât de vital. existenţa noastră, în esenţă coruptă. a face bine nu e decât o încercare de a face mai puţin rău. a da cât mai bine tot ceea ce facem.

poate că nu putem trăi fără acest nerv, pentru că nu ne putem cunoaşte, apăra, câştiga dreptatea decât pierzând-o. iar când n-o să mai avem acest nerv, n-o să mai avem decât drepturi. tot ce am avut şi ni s-a cuvenit de la bun început. o să avem totul, pentru că n-o mai avem nimic al nostru. nimic de luat, doar de dat. de dat tot ce am luat. dreptatea va înlocui inocenţa. a trăi pentru a da dreptate, nu pentru a o lua. atunci omul nu va mai fi om. se va transcende. pentru că omul nu e drept. poate că acel moment de maximă dreptate e cel al morţii, al extincţiei.